Când vor fi gata Pasajul de la Piața Sudului și Arcul de Triumf

Când vor fi gata Pasajul de la Piața Sudului și Arcul de Triumf
Publicat: 30/06/2016, 14:57
Actualizat: 09/02/2017, 02:37

Termenul de finalizare pentru lucrările de la Pasajul de la Piața Sudului și Arcul de Triumf, stabilit pentru data de 30 iunie 2016, a fost prelungit de către Guvern până la 30 octombrie 2016, în acest moment fiind nevoie de semnarea unor acte adiționale și efectuarea unor plăți, a anunțat, joi, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Guvernul, prin autoritățile care se ocupă de monitorizarea fondurilor europene, a prelungit termenul pentru aceste proiecte la 30 octombrie, tocmai pentru că era nevoie de semnarea unor acte adiționale, iar fosta administrație nu a inițiat negocieri pentru a semna aceste acte. (…) Din acest motiv, termenul de astăzi (30 iunie) a fost prelungit de Guvern pentru această dată, dar este un termen acoperitor, cel puțin în cazul Arcului de Triumf nu se pune problema unei noi prelungiri după acest termen (30 octombrie)”, a declarat Gabriela Firea.

Întrebată dacă Primăria poate continua investiția fără să poată pierde fondurile europene alocate până acum, Gabriela Firea a spus că acesta este un lucru sigur și că „până pe 30 octombrie este termenul aprobat de Guvern.”

Ultimul termen de finalizare al lucrărilor la Pasajul de la Piața Sudului și Arcul de Triumf fusese stabilit pentru data de 30 iunie 2016.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la finalul vizitei efectuate pe 14 iunie la Arcul de Triumf că lucrările vor fi gata la timp. De asemenea, Gabriela Firea a declarat pentru MEDIAFAX, săptămâna trecută, că este imposibil ca lucrările de la Pasajul de la Piața Sudului să fie finalizate la timp, caz în care finanțarea europeană se va pierde și că noul termen asumat de constructor este luna martie 2017. Gabriela Firea a mai spus că dacă municipalitatea va trebui să returneze sumele alocate deja de Comisia Europeană pentru pasaj, acestea se vor imputa firmei care s-a ocupat de proiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?